Cu copiii la Wegloo și la zăpadă în Azuga

Niciun comentariu


Pentru că în București nu a nins deloc până acum în această iarnă, am ales să îi ducem pe cei mici la munte să se bucure și ei de zăpadă. Am tot stat în hoteluri, cabane și am fi vrut ceva diferit așa că ne-am îndreptat atenția spre Wegloo, un ansamblu de 5 “igluri“ situat în Azuga, exact vis-a-vis de partia Sorica.

Văzusem locația de ceva timp și o vedeam potrivită mai mult pentru escapade romantice dar pentru că cei mici ne însoțesc mereu în escapade am zis să verificam dacă există totuși posibilitatea cazării cu copii iar spre încântarea noastră, dar mai ales a celor mici care când au auzit că mergem să stăm într-un iglu la zăpadă dansau prin casă și cântau de bucurie 🤣, s-a materializat. 

Ce ne-a plăcut la Wegloo și în Azuga 

➡️ Cel mai mult ne-a plăcut la Wegloo vederea din cameră asupra pârtiei, pădurii și munților. Dimineața am putut servi micul dejun sau să stam în pat privind peisajul superb de iarnă de la căldură 😀. 

➡️ Camera este spațioasă și decorată frumos, deși pe alocuri există și loc de mai bine. Cât am petrecut aici cei mici s-au putut zbengui în voie, ne-a plăcut de asemenea că fiecare iglu avea curtea sa proprie iar băiatul nostru cel mare se putea juca în siguranță acolo cu zăpadă cât cel mic dormea de exemplu. 

➡️ Deși mâncarea nu a fost variată, ne-a plăcut că ne-a fost servită în cameră iar la sosire am fost întâmpinați de o sticlă de șampanie și ceaiuri din partea casei. 

➡️ In Azuga ne-am bucurat de zăpadă, copiii au fost foarte încântați mai ales că într-una dintre cele două nopți petrecute aici a nins destul de mult. Ne-am dat cu sania, ne-am bulgărit și am construit tunele în zăpadă 😀... aaa să nu uit am făcut și pârtie 🤣. 

➡️ Am urcat cu telegondola sau cu "telecomanda maare maare" așa cum îi zicea băiețelul nostru mic, de 2 ani 😀 care de altfel ar fi vrut să se plimbe toată ziua cu ea 😀. Priveliștea de sus este superbă, fiind și prima dată când am urcat aici. 

Ce nu ne-a plăcut la Wegloo și în Azuga 

Am vorbit până acum de tot ce ne-a plăcut dar bineînțeles că au existat și câteva aspecte mai puțin plăcute. 

➡️ Opțiunile de mâncare, de la Wegloo erau foarte limitate, nu aveau disponibile ciorbe sau supe, iar ca fel principal prima grătarul cu garnituri de genul cartofi gătiți in diverse moduri și orez. Tot ca minus aș adăuga indisponibilitatea tuturor preparatelor din meniu, după ce nici acestea nu erau foarte variate. As recomanda să încercați alte restaurante din zonă deoarece nu exista nici posibilitatea livrării prin diverse aplicații. 

➡️ Noaptea, în cameră ajungea undeva la 21 de grade doar cu incalzirea prin calorifere, ceea ce nu e frig dar noi fiind cu cei mici ne simțim confortabil undeva la 23 de grade. Pentru acest lucru a trebuit să folosim aerul condiționat care era puțin zgomotos și usca foarte rau atmosfera acest lucru putând deveni incomod. Am apreciat însă că existau foarte multe surse de căldură în cameră astfel încât să te simți confortabil, erau 3 calorifere mari și două aere condiționate. 

➡️ În Azuga și nu numai, de obicei pe lângă toate pârtiile, există muuulți câini, mai bine zis dulăi, care uneori pot fi neprietenoși. De exemplu aici se luau uneori după schiorii care coborau cu viteză. Nu am avut niciun incident dar eu recunosc nu mă simt deloc confortabil în preajma multor câini.

➡️ Exista partie de săniuș specială, partia Cazacu, mai sus de partia Sorica care era doar pentru schi dar nu era nimeni acolo, doar haite de câini. Puteai trage sania totuși la baza pârtiei Sorica iar noi am găsit un delușor lângă cazare unde copiii s-au bucurat de zăpadă. 
Pentru schi partia Sorica este ideală , erau mulți pitici cu monitor care învățau să schieze și era liber, noi fiind duminică, luni și marți.

Aceasta a fost experiența noastră la Wegloo și la zăpadă în Azuga. Nouă și copiilor ne-a plăcut această cazare inedită și timpul petrecut aici de accea ne gândim să revenim și la vară să vedem cum e și ce putem face. Bineînțeles e ideală ca și escapadă romantică de cuplu pentru a sărbători iubirea dar noi ne-am distrat și așa, în patru 😀. 

Până la o nouă escapadă vă doresc să aveti zi cu soare în suflet 😀. 
Booking.com

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori,

Aștept de la voi un comentariu referitor la articol, o idee de vacanță sau diverse sugestii, așa nu vă sfiiți să-mi transmiteți gândurile voastre :).

Escapadă de weekend cu copiii la Domeniul Golești, Argeș

Niciun comentariu

Se anunța o duminică călduță de iarnă așa că am tot căutat optiuni unde am putea să petrecem câteva ore cu cei mici în aer liber nu foarte departe de București și unde să nu fi ajuns până acum. Așa am ajuns să mergem la Domeniul Golești din Ștefănești, județul Argeș care se află la aproximativ o oră și jumătate distanță față de capitală. 

Am citit pe internet despre ce am putea găsi la Domeniul Golești și cel mai mult ne-a încântat muzeul în aer liber care se desfășoară pe o suprafață foarte mare, deci mult spațiu pentru copii unde să alerge, să își consume energia. Ne-am gândit de asemenea că putem păstra ușor distanțarea având în vedere situația pandemică actuală. Totodată am văzut că nu există niciun fel de magazin sau restaurant în incintă așa că ne-am pregătit de acasă gustări și fructe. 

Ajunși aici am parcat vis a vis de muzeu, acum era liber dar cel mai posibil în sezon s-ar putea să fie aglomerat iar locurile de parcare să fie o problemă și ne-am îndreptat spre casa de bilete. 

Tarifele sunt următoarele: 12.5 RON /adult și 6.5 RON / copil iar programul de vizitare este:
Luni – Duminică
Vara: 09:00 - 18:00 (1 aprilie – 31 octombrie)
Iarna: 08:00 - 16:00 (1 noiembrie – 31 martie) 
Biletele se pot rezerva și online pe site-ul muzeului www.muzeulgolesti.ro

Încheind partea organizatorică să trecem zic la ce am descoperit aici și ce ne-a plăcut: 

Turnul de apărare 


Turnul de apărare sau Foișorul lui Tudor Vladimirescu cum mai este numit era folosit pentru supravegherea împrejurimilor.  Aici, Tudor Vladimirescu și - a trăit ultimele zile de libertate între 18 și 21 mai 1821. Urcând sus, în turn, veți avea o vedere panoramică asupra domeniului. 

Conacul

Piesa centrală a domeniului o reprezintă conacul, în care a stat Carol I la venirea in România. Noi l-am vizitat la final, pentru că cei mici erau prea entuziaști la început pentru a vedea muzeul în aer liber. 

Baia turcească 

Singura baie turcească din țară păstrată aproape integral impresionează și ea la fel ca și zidurile impunătoare ale domeniului. Nu am apucat să fotografiez baia efectiv pentru că cei mici se tot zbenguiau 😀. Merită să alocați mai mult timp dar cu mici spiriduși e cam totul despre ce vor ei să facă. 

Muzeul etnografic


Muzeul satului se intinde pe o suprafață impresionantă și cuprinde gospodării din zonele pomicole și viticole ale țării. De aceea muzeul se mai numește și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești. 

Copiiilor le-a plăcut să alerge printre casele tradiționale, au descoperit cum arată un bordei, o fântână, au fost curioși să afle cum arăta o trăsură sau porțile de altă dată, mai ales cel mare. Am petrecut câteva ore bune aici și am mai fi stat daca cei mici nu ar fi obosit după vreo 3 ore. 

Expoziția de trenulețe 

Mare ne-a fost surprinderea să găsim aici o mini-expoziție de trenulețe combinată cu gospodării în miniatură care se regăseau și în muzeul din aer liber. Copiii au fost foarte încântați încât am trecut pe la expoziție și la venire și la plecare. 😀

Păunii, alte animaluțe și locul de joacă 

O familie de păuni, câteva oi, un măgăruș, câteva găini și pisicuțe i-au făcut pe cei mici mai dornici să experimenteze și să descopere. Printre căsuțele tradiționale se află și un mini loc de joacă dar copiii au fost mai încântați de tot ce era pe lângă decât de acesta, lucru care m-a bucurat 😀. 

Cam așa am petrecut noi o zi la Domeniul Golești din Ștefănești, județul Argeș. Cu siguranță vom mai reveni pentru că am mai fi stat iar dacă mergeți cu copilași mai măricei puteți cu siguranță petrece chiar și o zi întreagă aici.

Zi cu soare în suflet vă doresc! 
Booking.com

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori,

Aștept de la voi un comentariu referitor la articol, o idee de vacanță sau diverse sugestii, așa nu vă sfiiți să-mi transmiteți gândurile voastre :).