Vacanță în Cipru: lucruri de știut și de făcut în zona Ayia Napa/Larnaca +
day trip la Nicosia
-
Vacanța noastră îndelung așteptată în Cipru s-a întâmplat anul trecut în
luna august. Ne-am gândit mult dacă să mergem totuși tot pe varianta de
lună aug...
Cetatea Râșnov
Dacă ați ajuns la Brașov cu siguranță ați trecut și pe la Râșnov și dacă nu, vă învit acum să descoperim împreună ce puteți să vedeți aici. Eu am vizitat cetatea în 2012 când am fost prin Brașov dar îmi amintesc totul parcă aș fi fost acolo ieri...mă ajută bineînțeles și fotografiile de atunci :).
Am ajuns cu un tren privat cam în jumatate de oră de la Brașov. Mi-am ridicat privirile imediat după ce am coborât din tren. Era toamnă, sfârșit de noiembrie, orașul era parcă încremenit însă cetatea străjuia falnică din vârful dealului.
Pornim spre cetate cu avânt. O luăm prin pădure, drumul e greoi și din ce în ce mai anevoios. Frunzele căzute scârțâiau sub picioarele noastre și câte o rază de soare încearcă să pătrundă prin desiș. După o bucată bună de mers parcă se zărește scrisul (RASNOV) din vârful dealului. Deci nu mai e mult și ajungem. De sus priveliștea e tare frumoasă. Acoperișuri fel de fel se întrezăresc printre brazi. În depărtare munții se văd acoperiți de zăpadă, semn că iarna urma să vină.
Cetatea Râșnov este ansamblul fortificat situat pe dealul calcaros aflat la sudul orașului Râșnov din județul Brașov, unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Înfățisarea cetății a cunoscut pânǎ în prezent numeroase modificǎri. Imaginea contemporanǎ totuși pǎstreazǎ elemente arhitecturale care pot reconstitui istoria unei fortificații care a rezistat cu succes asediilor la care a fost supusǎ. Tipologia cetății ne este demonstrată de dimensiunile acesteia, aproximativ 3500 mp ca suprafațǎ; materialele folosite pentru ridicarea fortificațiilor au fost piatra și cǎrămida legate prin mortar simplu, fortificații încadrate de 8 turnuri patrulatere și unul poligonal.
În prezent, turiștii mai pot vizita în interiorul cetății si muzeul de artă feudal, în care sunt expuse arme, unelte, galerii, mobilier de epocǎ, stampe, armuri, porturi specifice secolului, diverse fotocopii ale documentelor din acea vreme. În muzeu mai sunt expuse și cateva obiecte neobișnuite secolului nostru, și anume, o masca de tortură și un jug care folosea la transportarea prizonierilor.
În casele ocupate de vechii locuitorii ai Râșnovului, cu secole în urmă, s-au amenajat buticuri de unde turiștii pot achiziționa diferite suveniruri, pietre semi-prețioase, obiecte de artă, cǎrți în care sunt prezentate istoria și tradiția locului, etc. În centrul cetății a mai fost amenajat și un bar-terasă, unde turiștii se pot odihni după lunga plimbare printre ruine. Trebuie sǎ amintim și de tirul cu arc, unde doritorii își pot exersa priceperea și precizia.
Aici au fost turnate mai multe cadre ale filmului "Nemuritorii" - (1974) în regia lui Sergiu Nicolaescu, "Dacii", "Mihai Viteazul", sau "Columna", orașul câștigându-si astfel titlul de cetate a filmului istoric românesc. În 2002, zona Râșnovului ajungea celebră după ce regizorii americani au ales să filmeze pelicula „Cold Mountain", în care protagoniști au fost Jude Law și Nicole Kidman și care a fost premiată chiar cu un Oscar.
Am petrecut câteva ore frumoase aici explorând fiecare colțișor așa că vă recomand dacă sunteți în zonă să treceți și pe aici și să ne povestiți dacă v-a plăcut sau nu.
Plimbare pe Sena
Știți cu toții că Parisul este printre orașele mele preferate dar ceea ce nu sțiți este că ador să mă plimb cu vaporașul pe Sena.
Sena este exploatată la maxim, cum de altfel este și Tamisa în Londra, doar Dâmbovița noastră e lasată de izbeliște, la fel ca multe altele. Dar să revenim zic și să nu ne întristăm, poate se vor mai îmbunătăți lucrurile și pe la noi.
Ziceam că e folosită la maxim Sena, cum oare decât oferindu-ți posibilitatea de a vedea cele mai importante obiective parisiene printr-o plimbare cu vaporașul sau punându-ți la dispoziție restaurante plutitoare ce îți dau posibilitatea să iei masa într-un cadru feeric fie dimineață, prânz sau seară.
Personal știu două posibilități pe care le poți încerca și tu dacă vrei:
BATEAUX-MOUCHES
La sfârșitul războiului, Jean Bruel, mare iubitor al Parisului, vrea să restabilească sentimentul de sărbătoare așa că se gândește să utilizeze Sena, folosită până atunci doar pentru transportul oamenilor și a bunurilor, și în scop turistic.
El inventează și produce bărci avangardiste și moderne , 9 nave de croazieră și 6 nave-restaurant, toate din sticlă care alcătuiesc flota actuală.
Compania Bateaux Mouches a fost înființată în anul 1949, un nume care a făcut de altfel turul lumii întregi!
Îmbarcarea și debarcarea se efectuează în Port de la Conférence - Pont de l’Alma, pe malul drept al Senei.
Concorde, Muzeul Louvre, Hôtel de Ville (primaria), Notre Dame, Muzeul Orsay, Domul Invalizilor sunt doar câteva obiective pe care le vei zări în croaziera pe Sena.
VEDETTES DU PONT NEUF
Prima plimbare pe Sena cu cei de la Vedettes du Pont Neuf a avut loc mai târziu, în 1959 de pe cheiul muzeului Louvre cu un vapor din lemn cu capacitate de 30 de persoane.
Astăzi, cu o capacitate între 350 și 550 de locuri, Parisis, Europa și Hydraseine vă urează bun venit pentru o croazieră de o oră pe tot parcursul anului. Primele două, de asemenea, vă oferă posibilitatea de a descoperi Parisul în interiorul vaporului sau pe o terasă superioară.
Sisley și Henry sunt disponibile pentru o croaziere private, cu sau fără catering.
Plecând de la Muzeul Louvre și până la Catedrala Notre Dame, trecând pe la Turnul Eiffel, vei descoperi cele mai frumoase monumente din Paris la bordul acestor vapoare. Croaziera de o oră, care începe și se termină la Pont Neuf, este comentată în franceză și engleză de către un ghid carismatic.
Fie că mergeți cu prima sau a doua companie prețurile (10-13 EUR/persoană), orarele de plecare și serviciile sunt asemănătoare așa ca orice ați alege veți avea parte de o experiență tare frumoasă.
Nu uitați să ne povestiți dacă v-a plăcut :).
Pe curând!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu
Dragi cititori,
Aștept de la voi un comentariu referitor la articol, o idee de vacanță sau diverse sugestii, așa nu vă sfiiți să-mi transmiteți gândurile voastre :).
De la Mahmudia la Sf Gheorghe și inapoi
Zis și făcut! La ora 8.30 AM am fost în portul Mahmudia pentru a porni în drumeția noastră. Soarele nu ardea cu putere încă, ne-am îmbarcat și am pornit :). Barca taia frumos valurile Dunării, legănându-se agale.
Pe fiecare mal pitorescul era la el acasă, turme de văcuțe lăsate din primăvară la păscut în deltă, stuf, ambarcațiuni mici sau mari, pescari și păsări toate se conturează frumos într-un tablou parcă de Grigorescu.
După două ore și jumătate ajungem la Sf. Gheorghe și acostăm în port. Aici suntem loviți de constrastul dintre ambarcațiunile din port. Nave de 5 stele se leagănă lângă bărcuțele modeste ale pescarilor locului.
Totul este aici parcă desprins dintr-o altă lume. Ulițe bătătorite, case și pensiuni cu acoperiș din stuf, pescari ce repară năvoadele la umbră și un trocarici ce ne așteaptă să ne ducă spre mare e ce întâlnim la prima vedere. Mergem la plajă vreo două ore, apoi ne întroacem la masă la tanti Lucica, o localnică recomandată pentru mâncarea sa excepțională unde ne înfruptăm cu o ciorbă de pește urmată de o scrumbie făcută bine la grătar.
E timpul să ne întorcem, așa că lăsăm în urmă Sf Gheorghe pentru a ne afunda iar în deltă. O luăm acum pe alt traseu. Ajungem la lacul Uzlina, apoi în lacul Isacov, probabil cea mai “bătută” locație de pescuit la știuca din zonă; urmează Gorgovăț, Potcoava și Gorgova. Un spectacol maxim oferit de muulte lișițe ce dau rapid din aripi, egrete, pelicani, găinușe de baltă și muulți pescăruși ne captează instant atenția. Vedem iar nuferi albi și galbeni; dar s-a făcut destul de târziu și suntem obosiți după o zi întreagă de colindat așa că ne întorcem la hotel mulțumiți de tot ce am văzut :)
Dacă v-a plăcut și vouă nu uitați să dați share articolului :).
Pe curând!
2 comentarii :
Trimiteți un comentariu
Dragi cititori,
Aștept de la voi un comentariu referitor la articol, o idee de vacanță sau diverse sugestii, așa nu vă sfiiți să-mi transmiteți gândurile voastre :).
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu
Dragi cititori,
Aștept de la voi un comentariu referitor la articol, o idee de vacanță sau diverse sugestii, așa nu vă sfiiți să-mi transmiteți gândurile voastre :).